Președintele Nicușor Dan a invitat oficial abia pentru joi reprezentanţii partidelor din Parlament, pentru consultări, la Cotroceni, privind desemnarea premierului.
Informaţii pe surse anunţau mai devreme că aceste consultări ar urma să aibă loc miercuri, dar iată că discuţia se amână.
Consultările vor avea loc joi, 19 iunie 2025, după următorul program:
- 11:00 – Partidul Social Democrat (PSD);
- 11:30 – Alianța pentru Unirea Românilor (AUR);
- 12:00 – Partidul Național Liberal (PNL);
- 12:30 – Uniunea Salvați România (USR);
- 13:00 – Partidul S.O.S. România (SOS);
- 13:30 – Partidul Oamenilor Tineri (POT);
- 14:00 – Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR);
- 14:30 – Grupul Parlamentar al Minorităților Naționale.
Vom avea iar rotativă cum a ţinut morţiş PSD
Informaţii pe surse apărute azi arată că Nicuşor Dan şi liderii PSD, PNL, USR şi UDMR ar fi ajuns la un acord pentru o nouă rotativă guvernamentală.
Ulterior, purtătorul de cuvânt al PSD, Florin Manole, că PSD va merge la consultările de la Palatul Cotroceni cu varianta rotativei în care PNL va avea mai întâi premierul, iar apoi vor continua social-democraţii.
Astfel că Ilie Bolojan ar urma să fie desemnat premier şi să conducă guvernul până în 2027, când la Palatul Victoria va reveni un prim-ministru PSD, cu un an înainte de alegerile locale şi parlamentare.
Ilie Bolojan a obţinut ”drept de veto” la stabilirea componenţei noului guvern.
Cine şi ce funcţii primeşte
Surse citate de News.ro susţin că liderii celor 4 partide care vor intra la guvernare s-au înţeles pe împărţirea funcţiilor în stat. Iată ce primeşte fiecare.
- PSD - 6 ministere, printre care Justiţia, Transporturile, Agricultura, Sănătatea şi Munca. A mai rămas de negociat dacă PSD va primi Energia sau Fondurile Europene. PSD va primi, totodată, şefia Camerei Deputaţilor, pentru Sorin Grindeanu, şi dreptul de a numi un judecător CCR.
- PNL - 4 ministere: Finanţele, Internele, Educaţia şi, în funcţie de discuţiile cu PSD, va păstra Energia sau Fondurile Europene. În plus, PNL va numi şi viitorul preşedinte al Senatului şi conducerea TVR.
- USR - 4 ministere: Apărarea, Externele, Mediul şi Economie. Miniştrii pentru Apărare şi Externe vor fi negociaţi cu preşedintele Nicuşor Dan. USR va numi viitorul Avocat al Poporului, va primi şefia CNCD şi a Radioului Public.
- UDMR va rămâne cu Ministerul Dezvoltării, plus Ministerul Culturii. De asemenea, UDMR va numi un judecător la CCR.
Surse citate de Observator adaugă că PSD şi PNL îşi vor împărţi şi conducerea serviciilor secrete. Liberalii - Serviciul Român de Informaţii, iar PSD va păstra conducerea spionajului extern.
De ce nu sunt consultările mâine?
Antena3 a aflat tot pe surse că discuțiile dintre PSD, PNL, USR și UDMR nu s-au finalizat, existând un blocaj în negocieri după întâlnirea liderilor de marți. Partidele nu s-ar fi înţeles pe măsurile de austeritate.
Liderii PSD, PNL, USR și UDMR se întâlnesc din nou, miercuri, la Palatul Victoria, de la ora 11.00, pentru a pune la punct ultimele detalii.
„Nu s-au certat. Mie îmi pare rău că au început să se scurgă atât de multe informații. E pentru prima dată când partidele au avut ocazia să vadă măsurile lor ce ar însemna, cât ar reduce. (…) Nu se discută doar despre creșteri de taxe, se discută și despre tăieri de cheltuieli, eficientizarea statului, cum combatem evaziunea.
Ce a făcut grupul de lucru de la Cotroceni este că le-am permis partidelor într-un cadru neutru să vină și să pună pe masă orice idee sau sugestie au, iar noi ne-am asigurat că Ministerul de Finanțe și alte instituții calculează impactul acestor măsuri”, a declarat consilierul președintelui Nicușor Dan, Radu Burnete, pentru Antena3.
Ce urmează şi când avem guvern nou
Formațiunile pro-europene se află în negocieri pe programul de guvernare deja de trei săptămâni.
Conform Constituției, consultările formale, în vederea desemnării prim-ministrului, sunt obligatorii. La finalul acestora, Nicușor Dan este așteptat să facă o propunere de premier, care ulterior va fi votată în Parlament.
După discuția de miercuri și desemnarea premierului, care va avea loc joi seara, surse politice citate de Mediafax spun că urmează ca duminică să aibă loc audierea miniștrilor în comisiile din Parlament, iar votul pe noul Cabinet, luni, pe 23 iunie, în plenul reunit.
Pentru instalarea Guvernului este nevoie de cel puţin 233 de voturi. În acest moment, PSD, PNL, USR, UDMR şi minorităţile au împreună 312 parlamentari.
Tot în aceeaşi zi ar depune şi jurământul la Cotroceni.